Zilele Universității, ediția 2023
- 1300 views
Continuăm frumoasa tradiție de a desfășura în fiecare toamnă, în a treia săptămână din octombrie, Zilele Universității, ce includ diverse activități (științifice, cultural-artistice și sportive) de celebrare a aniversării Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, fondată la 20 octombrie 1945.
În acest context, rectorul Universității Emil Ceban a adresat cordiale felicitări și cuvinte de gratitudine pentru muncă asiduă, devotament și contribuție la consolidarea învățământului superior medical, științelor medicale și a sistemului național de sănătate, și la sporirea prestigiului Almei Mater.
„Performanțele din ultimii ani demonstrează că suntem solidari în toate acțiunile noastre și o continuă ascensiune în clasamentele internaționale. Sunt mândru să fiu liderul unei echipe consolidate și determinate, care are același scop – asigurarea excelenței în educația, cercetarea și practica medicală. Beneficiarilor de studii le urez mari succese, să fie curajoși și sârguincioși pentru a-și realiza visul – de a deveni medici, farmaciști și specialiști calificați în domeniul sănătății. Vă doresc tuturor multă sănătate, pace, fericire, noroc, bunăstare și realizări remarcabile".
Unul dintre cele mai importante evenimente este Conferința științifică anuală cu genericul „Cercetarea în biomedicină și sănătate: calitate, excelență și performanță”, care se va desfășura în perioada 18-20 octombrie 2023.
În acest an, conferința va fi anticipată de un eveniment ce va prezenta primul deceniu de activitate al Centrului Universitar de Simulare în Instruire Medicală (CUSIM). Astfel, în data de 17 octombrie, în contextul marcării acestei aniversări va fi organizată o sesiune cu genericul „CUSIM – 10 ani de activitate”.
Conferința științifică anuală va fi inaugurată în data de 18 octombrie, cu începere de la ora 14:00, în cadrul ședinței solemne a Senatului universitar, ce va avea loc în Sala polivalentă a Complexului Sociocultural Universitar (str. Nicolae Testemițanu, 25).
Manifestarea va continua cu sesiuni ținute de profesori invitați de peste hotare, cu genericul State of the Art Lectures, începând cu ora 16:00. Tot aici va fi vernisată expoziția „Realizări în domeniul cercetării și inovării în anul universitar 2022-2023”.
Joi, 19 octombrie, cu începere de la ora 8:30, vor avea loc simultan 26 de sesiuni științifice pe 8 profiluri tematice. În aceeași zi, începând cu ora 15:00, participanții vor lua parte la un șir de cursuri educaționale și workshopuri medicale conform înregistrării prealabile.
Zilele Universității vor culmina cu Gala Laureaților în data de 20 octombrie, începând cu ora 15:00, unde vor fi premiați învingătorii concursului „Impactul activității de cercetare”. Totodată, în acest an vor fi apreciați, în premieră, învingătorii concursurilor: Cel mai activ conducător științific la Conferința anuală și Cel mai activ conducător științific în realizarea tezelor de doctor.
Programul evenimentelor dedicate Zilelor Universității
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii