O delegație de la UMF „Gr. T. Popa” din Iași va vizita Universitatea noastră
- 201 vues
În perioada 1-2 iulie, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va găzdui o delegație de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, România.
Delegația, condusă de rectorul instituției, Viorel Scripcariu, va fi reprezentată de profesorii Ioana Grigoraș, președintele Senatului, Daniela Druguș, director general, Grigore Tinică, președintele Comisiei de activitate postuniversitară și rezidențiat din cadrul Senatului, Luminița Smaranda Iancu, prorector pentru activitate postuniversitară și rezidențiat; conferențiarul universitar Mihai Danciu, prorector pentru activitate didactică și dr. Didona Scripcariu, șef laborator.
Pe parcursul acestor două zile, oaspeții din România se vor întruni cu reprezentanții USMF „Nicolae Testemițanu”, vor vizita Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală și campusul universitar pentru a se familiariza cu activitățile desfășurate în cadrul instituției.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii