Campania națională „Prevenirea traumatismelor și siguranța copiilor în trafic” continuă și în anul 2023
- vizualizări: 136
„Prevenirea traumatismelor și siguranța copiilor în trafic” este genericul Campaniei naționale, lansată în acest an la Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău. La eveniment au participat elevi din clasele I-a, dar și din clasele mai mari și cadre didactice din cadrul instituției. Acțiunea a fost organizată de către Departamentul Medicină Preventivă (DMP) al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în parteneriat cu Inspectoratul Național de Securitate Publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și Organizația Mondială a Sănătății, și are drept scop informarea privind respectarea regulilor de circulație pentru prevenirea traumatismelor rutiere în rândul copiilor şi sporirea gradului de siguranță în trafic.
Potrivit conferențiarului universitar Angela Cazacu-Stratu de la Disciplina de igienă, DMP, campania de informare este la a II-a ediție, dar deja are rezultate. Conform datelor Poliției Rutiere, numărul de accidente și a copiilor implicați în acestea este în scădere, fapt ce denotă că informarea este o forță cu impact pozitiv asupra societății, în special asupra minorilor.
În cadrul evenimentului de lansare, organizatorii au desfășurat mai multe activități interactive – întrebări blitz, ghicitori, jocuri – la care elevii au răspuns, astfel etalându-și cunoștințele privind regulile generale de circulație rutieră, dar și recunoscând unele încălcări pe care le comit. Spre final, elevii au primit materiale informative și accesorii reflectorizante pentru ghiozdan sau haina groasă, pentru a fi vizibili în trafic, în special noaptea și în perioada rece a anului.
De asemenea, reprezentanții Inspectoratului Național de Securitate Publică le-au prezentat elevilor un autovehicul al MAI, în care le-au permis să includă sirena și girofarul și i-au îndemnat să aibă încredere în polițiști, aceștia declarându-se a fi prietenii copiilor.
Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției, pe parcursul a șase luni ale anului curent, în Republica Moldova au fost înregistrate 881 de accidente rutiere soldate cu decesul a 79 de persoane, iar altele 1049 au fost traumatizate. Pentru comparație, în anul 2021 un număr de 94 de persoane au decedat și 1203 au fost traumatizate, iar în 2022 – 86 de persoane și-au pierdut viața și 1115 – traumatizate). În accidentele rutiere au fost implicați 203 minori, dintre care 6 au decedat, 47 s-au ales cu traume grave, iar 143 – cu leziuni ușoare. De asemenea, 50 de minori au fost calificați ca fiind culpabili de producerea accidentelor rutiere. În ceea ce privește cauzele producerii accidentelor rutiere, este demonstrat că depășirea limitelor de viteză rămâne principala cauză ce a provocat decesul a 19 persoane și traumatizarea altor 100. Totodată, din cauza conducătorilor auto în stare de ebrietate s-au produs 152 de accidente (în descreștere cu 1,94% comparativ cu perioada similară a anului precedent).
Campania de informare se va desfășura în perioada 20-26 noiembrie curent, perioadă în care studenții USMF „Nicolae Testemițanu” de la programul de studii Sănătate publică și specialiști din cadrul Direcției poliție de patrulare a Inspectoratului Național de Securitate Publică vor disemina informații și materiale promoționale la acest subiect.
Acțiunea se înscrie în Planul Global de Siguranță Rutieră și Decadei de Acțiuni pentru Siguranță Rutieră pentru anii 2021-2030, adoptate de Organizația Națiunilor Unite, prin care Republica Moldova s-a angajat să reducă rata de decese cauzate de accidente rutiere și a traumatismelor cu 50 la sută, până în 2030. Totodată, anual, în a treia duminică a lunii noiembrie este marcată Ziua Mondială a Comemorării Victimelor Traficului Rutier, în acest mod fiind promovată intens siguranța rutieră și responsabilizarea tuturor participanților în trafic.
Inițiativa este susținută de proiectul internațional „iCREATE: Sporirea capacității de cercetare în Europa de Est”, finanțat de institutele naționale de sănătate din SUA, ce are drept scop sporirea capacității de cercetare și prevenire a traumatismelor și violenței în trei țări în curs de dezvoltare: Armenia, Georgia și Republica Moldova.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii