Vizita de lucru în Statele Unite ale Americii a deschis noi perspective de colaborare profesională, a consolidat relaţiile de prietenie moldo-americane
- vizualizări: 1395
– Silvia Ciubrei: Stimate Domnule Rector, în perioada 18 ianuarie - 3 februarie 2023 ați întreprins o deplasare în Statele Unite ale Americii, împreună cu alți șase colegi de la USMF „Nicolae Testemițanu”. Vizita de studiu a fost organizată în cadrul Programului Federal al Statelor Unite ale Americii Lumea Deschisa (Open World), finanțat de Biblioteca Congresului SUA. Aceasta a fost prima vizită de lucru în SUA în calitate de rector și, în acest context, vă rugăm să relatați despre rezultatele acestei mobilități academice pe continentul american.
Potrivit agendei, prima destinație a fost orașul Washington. Povestiți-ne despre programul Dvs.?
Rectorul Emil Ceban: Da, prima destinație a fost Washington, unde ne-am aflat primele două zile. La Biblioteca Congresului am avut o întrevedere cu Jane Sargus, directorul executiv al Oficiului Congresului pentru Leadership Internațional, și întâlniri cu mai mulți profesori și senatori. Unii dintre ei ne-au ținut lecții despre democrație, despre funcționarea SUA ca stat, drepturi, direcții, educație. În total, am fost patru delegații din Republica Moldova, Ucraina, Azerbaidjan și din Polonia. Seara am fost în excursie, am văzut Casa Albă, Palatul Congresului…
Ați avut ocazia să vă întâlniți și cu Ambasadorul Republicii Moldova în Statele Unite?
Da, am fost onorați să avem o întrevedere cu Excelența Sa dl Viorel Ursu, ambasadorul țării noastre, care și-a exprimat surprinderea pentru dimensiunea parteneriatului Universității cu statul Carolina de Nord, direcțiile de cooperare și, mai ales, pentru faptul că la universitatea noastră își fac studiile cetățeni americani.
Cunoaștem că vizita Dvs. de bază a fost în statul Carolina de Nord cu care țara noastră are un parteneriat durabil, inițiat în anul 1999.
Într-adevăr, în acest an, parteneriatul bilateral între Republica Moldova și Carolina de Nord împlinește 23 de ani. În capitală – orașul Raleigh, am avut un program amplu, organizat sub egida Secretarului de Stat a Carolinei de Nord, Elaine F. Marshall. Prima întâlnire a avut loc la Oficiul secretarului de stat al CN, dna Marshall, care este și președintele parteneriatului bilateral. La această întrevedere au participat: dl Rodney Maddox, șeful adjunct al secretarului de stat, toți adjuncții pe diferite domenii, majoritatea dintre ei fiind oameni bine cunoscuți, care au vizitat de nenumărate ori Moldova și au conlucrat în proiectul de cooperare moldo-americană, precum și dna Lora Sinigur – persoana de contact, care a avut un aport deosebit în dezvoltarea colaborării.
Am discutat despre realizările pe cele patru direcții de colaborare între USMF „Nicolae Testemițanu” și instituții din Carolina de Nord: stomatologie, farmacie, nursing și parteneriat interbibliotecar. Au fost prezentate proiectele de succes și cu impact social, precum și abordate noi aspecte de dezvoltare ale acestuia.
Ați avut un panel de discuții cu reprezentanții consiliilor de sănătate din Carolina de Nord. Ce rol au aceste structuri în sistemul de sănătate?
Cea de-a doua întâlnire la Oficiul secretarului de stat Marshall a fost organizată cu conducerea tuturor consiliilor de sănătate din statul Carolina de Nord: Medicină, Farmacie, Stomatologie, Nursing și Nutriție. Aceste consilii activează independent, persoanele sunt alese după principiul integrității, care nu pot avea conflicte de interese sau trafic de influență, activitatea lor fiind foarte transparentă. Consiliile pe domeniile de sănătate acordă licență fiecărui specialist – medic, farmacist, stomatolog…, fiecărei instituții medicale, farmacie, cabinet stomatologic ș.a. Aceste structuri elaborează și aprobă standarde, monitorizează și asigură controlul calității în domeniul sănătății.
Ulterior ați vizitat Biblioteca Universității din Carolina de Nord și Hunt Library, care se consideră una din cele mai moderne și tehnologizate biblioteci din lume.
Așa este. Am avut excursii în toate sălile de lectură și cele tehnologizate, ne-au impresionat locurile individuale de lucru și sălile de lucru în grup, zonele de odihnă, cafeneaua, am discutat cu beneficiari, cu studenți. Biblioteca activează non-stop și are numai o singură zi de odihnă – sâmbăta, în rest lucrează 24/24. Aici am avut o întrevedere cu Donna Flake, coordonatoarea parteneriatului între Biblioteca Științifică Medicală și cele 12 biblioteci medicale din Carolina de Nord, și cu alți bibliotecari implicați în cooperarea cu bibliotecile din Republica Moldova.
Cunoaștem că Oficiul secretarului de stat al CN a organizat o recepție de bun venit pentru delegația universității noastre.
Da, a fost o surpriză pentru noi. La această recepție au participat peste 100 de invitați, printre care: Deborah Ross, comandantul Gărzii Naționale a CN Marvin T. Hunt, membri ai părții americane a Comitetului bilateral de cooperare Republica Moldova - Carolina de Nord, șefii consiliilor de sănătate, persoane din diasporă, medici de diverse specialități, reprezentanții Rotary Club, persoanele care au lucrat anterior la Ambasada SUA la Chișinău, militari americani care au fost în misiune în țara noastră. Au fost invitați și reprezentanții universităților partenere și familiile-gazdă din orașele Chapel Hill, Greensboro… A fost o întâlnire de suflet foarte frumoasă, într-o locație aleasă – Muzeul Raleigh. La intrare au amenajat o mini-expoziție despre Republica Moldova cu drapelul țării noastre, suvenire și cadouri primite din Republica Moldova. Am rămas impresionat să aflu că diaspora din Raleigh numără cca 5 000 de persoane. Recepția a fost moderată de dna secretar de stat Elaine Marshall. Am avut onoarea să transmit mulțumiri și un mesaj de recunoștință partenerilor americani, iar persoanelor care au avut o contribuție majoră le-am înmânat Medalia Universității „75 de ani de Calitate, Excelență și Performanță”. I-am asigurat că suntem deschiși pentru fortificarea parteneriatelor și extinderea direcțiilor de cooperare bilaterală.
Următoarea vizită ați întreprins-o la una dintre instituțiile partenere – Universitatea din Carolina de Nord din Chapel Hill.
Da, și aici am avut o zi plină. În primul rând, am efectuat un tur în campusul universitar, am vizitat Centrul Medical. De asemenea, am vizitat Școala de Farmacie „Eshelman”, unde am avut o întrevedere cu Stephen Eckel, decanul asociat al Global Engagement, și cu Sarah Merritt, coordonatorul Programului Global Educație. Ne-am întâlnit cu membrii staff-ului, cu persoanele care au fost implicate nemijlocit în dezvoltarea parteneriatului în domeniul farmacie. Am discutat despre perspectivele de dezvoltare a cooperării bilaterale, îmbunătățirea planurilor de învățământ, posibilitățile de organizare a mobilităților academice a studenților și profesorilor, a stagiilor practice, precum și despre experiența de evaluare a competențelor inițiale ale candidaților la studii. Am vorbit și despre Centrul Științifico-Practic în domeniul Plantelor Medicinale din comuna Bardar, care servește ca bază pentru organizarea practicii de vară pentru studenți. Acest fapt a prezentat interes pentru partea americană.
Ați vizitat și laboratoarele științifice ale Școlii de Farmacie „Eshelman”?
Da, am avut ocazia să vedem și laboratoarele de cercetare. Am rămas frapați de tot ce-am văzut acolo. Blocuri cu patru sau cinci etaje, unde sunt amplasate laboratoarele de cercetare, dotate cu cele mai performante echipamente. Sunt niște laboratoare moderne de talie internațională, în care lucrează personalități notorii din toată lumea pentru dezvoltarea științelor farmaceutice. Însăși Școala de Farmacie se ocupă de cercetare, în scopul dezvoltării și creării noilor medicamente. Toți membrii facultății, cadrele științifico-didactice sunt împărțiți în trei categorii: care predau, care se ocupă de cercetare și cei care combină ambele activități. Aceasta le permite să atragă investiții – surse externe de dezvoltare a Școlii de Farmacie, mai ales că lucrează cu firme – lideri mondiali – ce produc medicamente și vaccinuri.
La Universitatea Carolina de Nord din Chapel Hill ați vizitat și Școala de Stomatologie „Adams”?
Am avut o întrevedere cu decanul Dr. Janet Guthmiller și cu alți reprezentanți ai Școlii de Stomatologie „Adams”. Am discutat despre rezultatele parteneriatului și perspectivele de cooperare în viitor în acest domeniu, organizarea mobilităților academice pentru studenți și cadre didactice. Am abordat și posibilitățile de a pregăti medici stomatologi pentru statul Carolina de Nord. Totodată, am vizitat Laboratorul de fonologie și Centrul de Cercetare Craniofacial, unde se efectuează intervenții cranio-faciale, oro-maxilo-faciale, de restabilire a țesuturilor, operații plastice și estetice. Este un centru privat bine dotat, ce conlucrează cu profesori ai universității noastre. Acest fapt permite abordarea interdisciplinară a problemelor complexe atât la copii, cât și adulți. Vizita la Școala de Stomatologie Adams ne-a permis să identificăm noi oportunități de cooperare în domeniul instruirii viitorilor stomatologi, precum și cerințele de amenajare a laboratoarelor de simulare și a clinicilor universitare stomatologice.
Ați întreprins o vizită și la Școala de Nursing a Universității Carolina de Nord din orașul Greensboro?
La Universitatea Carolina de Nord din Greensboro am abordat componentele programului de studii de licență Nursing și Nutriție. Am vizitat două centre de pregătire a asistentelor medicale – unul într-un spital de stat și unul privat, unde ne-am documentat referitor la programele de studii diferențiate. Nursingul este foarte dezvoltat în SUA. Nursele au o mare autoritate în sistemul medical, au organizații puternice care le apără drepturile și interesele, și practic concurează cu medicii, având responsabilități mult mai mari decât la noi. Nursele fac și resuscitări, anestezie, medicii doar pot să dea unele indicații. Pentru sistemul american de sănătate se pregătesc asistente medicale, prin programe de studii de doi, trei și patru ani, pentru diverse domenii medicale: management, IT, flebotomie, anesteziologie, cardiologie ș.a. Ulterior, ele își pot continua studiile prin programe de masterat și doctorat.
Aici am avut ocazia să vizităm câteva centre de simulare în nursing, dotate cu simulatoare de fidelitate înaltă și mulaje performante, inclusiv pentru instruirea profesională continuă. Au fost analizate programul de licență Asistență medicală generală și cel de master de profesionalizare Nursing avansat. Au fost comparate finalitățile de studii și planul de învățământ cu cele realizate de omologii din SUA. În anul curent preconizăm să lansăm la universitatea noastră un program nou de master Nursing avansat cu scopul de a forma cadre didactice pentru programele de studii în domeniul Asistență medicală generală. În plus, dorim să creăm o catedră sau o bază clinică, în cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, care ar servi drept centru de pregătire a asistentelor medicale după modelul american.
Totodată, am avut o întâlnire cu reprezentații programului de licență Nutriție și am identificat câteva aspecte de colaborare în vederea realizării schimbului academic a studenților, precum și dotării a unui Laborator de nutriție. Am asistat și la niște prelegeri în domeniu. La ei, în fiecare clinică de stat și privată este un nutriționist care realizează planuri individuale de alimentație și modele de comportament pentru fiecare pacient. Am vizitat și un centru de pregătire a meniurilor alimentare. În rezultatul dialogului a fost lansată ideea de stabilire a unui mecanism de eliberare a diplomei duble pentru programul de master în Nutriție, pentru un masterand sau cadru didactic al universității noastre, proiect ce poate fi realizat printr-un grant de studii rotarian.
Cunoaștem că, pe parcursul anilor, mai multe cluburi Rotary din SUA au oferit suport financiar, umanitar și logistic Republicii Moldova și universității noastre în realizarea parteneriatelor. Astfel, agenda Dvs. de lucru a inclus și o întrevedere cu membrii acestei organizații.
Da, ne-am întâlnit cu membrii Rotary Club din orașul Greensboro, reprezentat de Dr. Stephen Mackler, cărora le-am mulțumit pentru susținere și suport logistic în realizarea parteneriatului moldo-american, inclusiv pentru contribuție la organizarea deplasării noastre în Carolina de Nord. La această reuniune s-au conectat on-line mai mulți membri Rotary din Chișinău – implicați în dezvoltarea parteneriatului între Republica Moldova și Carolina de Nord, printre care și dna Irina Rusanovschi, președintele Asociației Obștești „Phoenix”.
Vizita la Școala de Stomatologie a Universității din California a fost întreprinsă în contextul extinderii acreditării a Facultății de Stomatologie a universității noastre de către Consiliul Dentar din California?
Acesta a fost unul dintre obiectivele prioritare ce au stat la baza vizitei în SUA. După realizarea programului în Carolina de Nord, am vizitat Universitatea din California din orașul Los Angeles. Acolo ne-am întâlnit cu decanul Școlii de Stomatologie, am vizitat Clinica Universitară de Stomatologie, am identificat oportunități de colaborare pe plan de mobilitate academică a cadrelor didactice, precum și de amenajare a spațiilor educaționale. De asemenea, am vizitat o clinică stomatologică de stat al cărei director este un absolvent al universității noastre. Persoanele cu care am discutat au auzit despre universitatea noastră, despre nivelul înalt de pregătire a stomatologilor. Am fost informați că 98% dintre absolvenții programului Stomatologie prin secundariat clinic (International Dental Program) ai USMF „Nicolae Testemițanu” au susținut examenul cu brio în California, fapt ce este înalt apreciat. În acest context, Senatul Californiei a acordat o diplomă, nu mie personal, ci Universității, pentru membrii Facultății de Stomatologie, pentru rezultate remarcabile în pregătirea stomatologilor americani. În prezent lucrăm intens în această direcție, în vederea extinderii acreditării programului Stomatologie.
Se știe că programul Lumea Deschisă este unul de schimb cultural și condiția este ca beneficiarii să fie cazați în familii. Povestiți-ne cum v-ați simțit.
În toată această perioadă am fost cazați în familii americane, iar la fiecare două zile ne adunam toată echipa noastră împreună cu familiile-gazdă la una dintre ele. Oamenii au fost foarte deschiși și ospitalieri. Majoritatea au vizitat Republica Moldova și aveau impresii foarte bune despre țara noastră, și și-au exprimat dorința de a reveni. În fiecare familie am văzut obiecte despre Republica Moldova și fotografii. În general, a fost un schimb intercultural divers foarte interesant.
Ce v-a impresionat cel mai mult în SUA?
Sincer să fiu, am plecat cu o viziune în Statele Unite și am revenit complet cu alta. De facto, acolo am văzut ce înseamnă democrație, să ai o profesie prestigioasă și un trai decent. M-a frapat infrastructura, politica arhitecturală a orașelor. De exemplu, în statul Carolina de Nord legislația stipulează că clădirile nu trebuie să fie mai mari decât lățimea străzii și mai înalte de două etaje. Toate casele sunt construite din lemn ecologic și sunt asigurate. În caz de calamități, statul suportă despăgubirile. În Carolina de Nord totul e verde și frumos, oamenii trăiesc în zone împădurite, la distanțe mari de la locul de muncă.
În Los Angeles – un oraș cu un număr oficial al populației de 4 milioane, neoficial – 6 milioane împreună cu suburbiile, atunci când mergi pe stradă nu vezi pe nimeni. Toată lumea lucrează… M-a impresionat și infrastructura drumurilor, cât de mult transport nu ar fi, nu se formează ambuteiaje. E o altă civilizație și un nivel înalt de cultură…
Stimate Domnule Rector, Vă mulțumim pentru acest interviu!
Interviu realizat de Silvia Ciubrei
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii