Chirurgie prostatică, disfuncție erectilă și consecințe psihosociale: webinar internațional
- 443 просмотра
Catedra de urologie și nefrologie chirurgicală a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” organizează, în parteneriat cu Berlin-Chemie Academy, un webinar on-line la tema Chirurgie prostatică, disfuncție erectilă și consecințe psihosociale.
Evenimentul va avea loc în data de 31 martie curent, începând cu ora 14:00, accesul fiind gratuit pentru toți doritorii. Webinarul se va desfășura în limba engleză, cu traducere sincronă în limba rusă, fiind necesară doar înregistrarea prealabilă pe site-ul: https://www.berlinchemieacademy.com
La întrunire vor participa speakeri internaționali cu nume notorii în medicină din Olanda, Federația Rusă, Italia, care vor aborda subiecte precum: Tratamentul DE și efectele secundare sexuale ale prostatectomiei radicale; dacă intervenția chirurgicală nu este ultima parte a tratamentului LUTS?; consecințele psihosociale ale tratamentului de prostată.
Mai multe informații găsiți în Program.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii