Specialiști în sănătate mintală din Republica Moldova și România s-au reunit la Chișinău
- 339 просмотров
Catedra de sănătate mintală, psihologie medicală și psihoterapie de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a organizat o prelegere științifică cu tema „Intervenții psihoterapeutice bazate pe dovezi, care și-au dovedit eficiența în tratamentul patologiilor endocrine, cardiovasculare și oncologice”. Activitatea a fost desfășurată la 17 mai în cadrul proiectului moldo-elvețian MENSANA – „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova” în comun cu Liga Română pentru Sănătate Mintală.
Profesorul universitar Lucia Mazur-Nicorici, șefa Centrului de Management al Activității Clinice, a salut, în numele administrației Universității, invitatul de onoare la acest eveniment – rectorul Daniel David de la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din orașul Cluj-Napoca, România, profesor universitar la Institutul „Aaron T. Beck” în psihologie clinică şi psihoterapie și director al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie la aceeași universitate.
În context, reprezentanta Universității a menționat faptul că, în ultimii ani, au fost extinse opțiunile de tratament, în special psihoterapia a fost acceptată ca parte integrantă, științific validă și necesară în recuperarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală. „Astăzi vorbim deschis și cu încredere despre legătura inseparabilă între o minte sănătoasă și un corp sănătos. Este demonstrat că emoțiile intense, nivelul de stres, evenimentele tragice din viață afectează atât psihicul, cât și corpul uman. Comunitatea științifică este abia la început de drum în explorarea acestei viziuni holistice. Este foarte important ca studiile și cercetările la acest subiect să respecte toate rigorile academice. Cu siguranță, tinerii cercetători vor veni cu noi dovezi, studii și inovații, prin care va fi explicat mai detaliat de ce nu există sănătate fără sănătate mintală”, a menționat profesorul Lucia Mazur-Nicorici.
Jana Chihai, conferențiar universitar, șefa Catedrei de sănătate mintală, psihologie medicală și psihoterapie, președinte al Societății Psihiatrilor, Narcologilor, Psihoterapeuților și Psihologilor din Republica Moldova (SPNPRM), a vorbit despre istoria creării Catedrei de psihiatrie la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău, în anul 1946. Pe parcurs, aceasta a fost redenumită în Catedra de psihiatrie, narcologie și psihologie medicală”, iar în anul 2022 – Catedra de sănătate mintală, psihologie medicală și psihoterapie. Este o catedră multidisciplinară, la care sunt pregătiți specialiști în psihiatrie, psihologie și psihoterapie. La fel, de doi ani, a fost deschis un program de master în Sănătate mintală publică, care formează manageri în sănătate mintală. Recent, la 16 mai, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la sănătatea și bunăstarea mintală, astfel fiind racordată legislația națională la standardele internaționale în domeniul sănătății mintale. Astfel, actul normativ va asigura un nivel sporit de protecție a drepturilor persoanelor cu tulburări mintale și de comportament, precum și va reglementa clar procedurile privind diagnosticul, tratamentul și internarea lor.
În opinia Janei Chihai, întotdeauna a existat o reticență, mai puțin acuma, de a alege specialitatea sănătatea mintală. „Acest lucru se întâmpla din diverse motive – pentru că nu este destul de frumoasă, avantajoasă, nu este în vogă, de aceea avem un decalaj înregistrat în Republica Moldova în raport cu țările europene – doi specialiști în psihiatrie la 100 mii populație, comparativ cu 5 la 100 mii populație. În timpul pandemiei de coronavirus a fost conștientizat rolul medicilor psihiatri în societate, deoarece toți au înțeles că nu poți fi sănătos fără o stare psiho-emoțională adecvată. Trebuie să promovăm un mod sănătos de viață și sănătatea mintală pentru a avea o existență fericită și echilibrată”, afirmă președinta organizației profesionale.
Șefa catedrei de profil consideră că în ultimii ani se înregistrează o tendință pozitivă în domeniu. Astfel, dacă anterior doar 4-5 persoane solicitau să fie admise la studii de rezidențiat în domeniu, atunci anul trecut acest indicator a crescut la 12 persoane. Și în anul curent se va pune accent pe atragerea unui număr mai mare de candidați la studii de master la specialitatea Sănătate mintală publică și la cele postuniversitare prin rezidențiat. „În acest mod schimbăm situația și chiar atitudinea comunității medicale vizavi de domeniul sănătății mintale. În prezent se atestă o necesitate stringentă de specialiști și sperăm să-i atragem în domeniu, ținând cont de faptul că abordarea în toate serviciile de sănătate mintală publică este diferită decât era anterior, fiind pus accent pe lucrul în echipă între psihiatru, psiholog și psihoterapeut”, a adăugat conferențiarul Jana Chihai.
La rândul său, profesorul Daniel David a declarat că, în ultimii 10 ani de colaborare, a constatat schimbări esențiale în domeniul sănătății mintale din Republica Moldova atât la nivelul resurselor umane, cât și a infrastructurii, inclusiv ce ține de asumarea angajamentului privind medicina sau psihologia bazată pe dovezi. „Evoluția a fost evidentă și mă bucur că mă aflu aici când lucrurile arată extraordinar de bine, nu doar la începuturi. Este o temă complicată, pentru că la conferințe suntem cu toții de acord și declarăm că mergem toți pe un model biopsihosocial, pe care trebuie să-l promovăm și în practica clinică, dincolo de declarațiile științifice. În psihoterapie trebuie să alegem acele modele de școli ce se potrivesc pacienților și care funcționează cel mai bine, în baza studiilor clinice”, a punctat rectorul UBB.
Și profesorul Raluca Nica, director executiv al Ligii Române pentru Sănătate Mintală, prezentă la eveniment, și-a exprimat recunoștință Guvernului Republicii Moldova pentru reforma în domeniul sănătății mintale, precum și Guvernului Elveției pentru sprijinul financiar acordat reformei de sănătate mintală. De asemenea, a evidențiat susținerea din partea proiectului MENSANA, care s-a axat pe serviciile vitale de sănătate mintală și pe creșterea capacităților specialiștilor de sănătate mintală, în baza parteneriatului cu USMF „Nicolae Testemițanu”.
De menționat faptul că Universitatea, ca parte a circuitului european de comunicare științifică medicală, asigură colaboratorilor și studenților săi accesul la programe de studii, schimburi de experiență și personalități academice remarcabile, în acest context fiind stabilite parteneriate cu organizații reputabile care să favorizeze excelența academică. Recent, USMF „Nicolae Testemițanu” a încheiat un Memorandum de înțelegere cu proiectul moldo-elvețian MENSANA cu privire la implementarea activităților de consolidare a competențelor și abilităților studenților, medicilor-rezidenți, cadrelor didactice, lucrătorilor medicali în domeniul sănătății mintale în cadrul educației medicale inițiale, postuniversitare și de formare continuă. În baza acestui document, părțile vor organiza în comun programe de formare și traininguri, vor dezvolta și fortifica bazele clinice în cadrul centrelor comunitare de sănătate mintală, precum și vor adapta, diversifica și îmbunătăți materialele educaționale și platformele de resurse digitale în domeniu.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii